Creierul uman vede fețe peste tot - într-o priză electrică, într-un copac gol, pe un genunchi ... Fenomenul de observare și descoperire a fețelor umane acolo unde nu sunt, îl numim pareidolia. Și știm deja cum se întâmplă.
Creierul uman poate vedea fața oriunde, iar acest comportament se numește pareidolie. Nu este suficient mult - ceva care arată ca un nas, o gură și două elemente mai mult sau mai puțin asemănătoare ochilor. Acest fenomen nu este nou, dar abia acum cercetătorii au reușit să explice ce se află în spatele acestuia din punct de vedere neurologic.
La această întrebare a primit răspuns primii neurologi comportamentali din Australia. Se pare că creierul uman este deja orientat spre ridicarea fețelor și citirea emoțiilor care curg din el. Încearcă imediat să recunoască o față, verifică dacă este familiară și merge mai departe: are această față vreun mesaj pentru noi (furie, simpatie, râsete).
- Obiectele care îndeplinesc caracteristicile pareidoliei ne atrag atenția. A vedea o față nu înseamnă doar să o găsești. Elementele procesului sunt recunoașterea persoanei și citirea informațiilor care curg de pe o anumită față, de exemplu, dacă persoana ne ascultă, dacă ne acceptă, ne place sau nu neapărat - explică Colin Palmer de la Universitatea din New South Wales în raportul media.
Vă recomandăm: Monika Miller despre depresia ei: am spart geamurile, am smuls ușa din cadru
Colin Palmer și Colin Clifford au verificat modul în care fenomenul pareidoliei se traduce prin funcționarea creierului nostru la nivelul neuronilor. Dacă recunoașterea facială în copac activează mecanisme senzoriale adaptate la citirea informațiilor despre fețe.
Experimentul a fost realizat pe 60 de voluntari. A constat în faptul că fiecărei persoane i s-a arătat pe monitor o serie de imagini cu obiecte care îndeplinesc trăsăturile pareidoliei, având însă o trăsătură comună: „ochii” tuturor fețelor aparente erau direcționați spre stânga.
Adaptarea la fotografii cu obiectele afișate a constat în faptul că cu cât mai multe imagini a văzut cineva, cu atât mai puternică este impresia că vederea feței începe să se deplaseze spre partea dreaptă. - Contactul vizual repetat cu obiecte pareidolice „concentrându-le atenția” identic a schimbat percepția fețelor, inclusiv a celor aparținând oamenilor. Învățăm că adaptarea obiectelor pentru a direcționa vederea este o manifestare a plasticității mecanismelor neurologice implicate în decodarea trăsăturilor fețelor umane.
Studiul și rezultatul acestuia sunt publicate în Psychological Science.
Fenomenul adaptării senzației indus de obiectele pareidolice a persistat în timpul observării ulterioare a fețelor umane. Acest lucru arată că mecanismele senzoriale funcționează exact la fel. Astfel, pareidolia este un element al mecanismului de procesare a informațiilor, care rezultă din observarea cercetătorilor.
Cercetătorii adaugă că efectul de recunoaștere a feței peste tot este doar un efect secundar al procesului prin care creierul caută fețe în mediul nostru. „Este mai bine să ai un sistem mai sensibil decât este necesar decât unul care lipsește ceva”, conchide autorul studiului.
Citește și: Cum să reacționezi la stres pentru a nu îmbătrâni?
